Tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Basmul fiintei si "tinerete fara batranete"

Descriere - Tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Basmul fiintei si "tinerete fara batranete"

"Cand, la inceputul anilor '70, a aparut interpretarea lui Noica la Tinerete fara batranete..., noi cei din jur am avut senzatia ca suntem contemporani cu un eveniment." (Gabriel Liiceanu)
Cred ca rareori in istoria culturii doua creatii se ajutasera atat de mult una pe alta. Ce era mai presus aici? Basmul care, cu subintelesurile sale, facea credibil, ilustrandu-l si transformandu-l in poveste, gandul filozofic al lui Noica? Sau interpretarea care dadea basmului o demnitate de nimeni stiuta pana atunci?
Dar ce importanta are pentru cel care le citeste sau, iata, le asculta astazi impreuna? Important este ca, asa impreuna, ele ne spun ceva extraordinar: pentru muritori viata nu ar trebui sa aiba sens decat dupa ce a fost validata de ratarea nemuririi.” (Gabriel Liiceanu)
"Lucrul cel mai tulburator in lecturile lui Gabriel Liiceanu este pasiunea pusa in rostirea ideilor. Tonul aproape patimas cu care sunt rotunjite asperitatile logicii demonstrative, finetea cu care sunt captusite misterioasele volute din unghiurile metafizice, laolalta cu pulsatia vitala, ritmul sustinut al povestirii. Si in rolul invatacelului, al Intrebatorului care experimenteaza, ca si in cel al batranului intelept, detinatorul raspunsurilor, vocea, fiinta povestasului capteaza irevocabil auzul si atentia prin fervoarea, empatia si farmecul participarii. Nu altfel era in poemul dostoievskian al Marelui Inchizitor, nu altfel se petrec lucrurile aici, cu fiinta care vremuieste, timpul rotitor, moartea care sta sa moara si aducerea aminte ca re-legare.
Nu e deloc simplu sa te simti acasa deopotriva ca un copil in rostirea basmului lui Ispirescu si ca un adolescent cautator de sensuri inalte, esente si dileme finale, in seducatoarea interpretare ontologica a lui Noica. Or, Gabriel Liiceanu reuseste tocmai acest lucru : sa fragezeasca ideile, sa le supuna ca un acordeur placa de bronz a pianului, dandu-le, pe rand, catifelare si iritare, profunzime si joaca, avant si resemnare, gingasie melancolica si elanuri cavaleresti, totul intru, nimic pe deasupra.
Ascultandu-l, am avut cateva clipe bune viziunea intruparii acelui eu ganditor care - cum visa Eminescu intr-un manuscris mult admirat de Noica – poate privi fuiorul, adica insasi conditia suprema a meditatiei filosofice.
Poftim ? Nu stiti cum devine cu fuiorul ? Pai cheia pentru usa respectiva o aveti aici. Incercati-o!” (Dan C. Mihailescu)

Autori: Petre Ispirescu, Constantin Noica
Voce audiobook: Gabriel Liiceanu
Format audiobook: download mp3
Data aparitiei: 01.01.2008
Durata (minute): 90